Legatura Atomic T Backland & Tlt
Notă privind culoarea produsului
Notă privind culoarea produsului
Culoarea produsului poate varia ușor față de imaginile afișate, în funcție de setările ecranului și condițiile de iluminare.
Legăturile Atomic T Backland & Tlt sunt dedicate schiului de tură şi au o construcţie uşoară, atingând doar 592 g, sau 650 g în cazul versiunii cu frână. La fel ca restul echipamentului pentru schi de tură, este durabil şi uşor de folosit. În componenţa lor, au un sistem, care permite vârfului clăparului să fie poziţionat automat, şi două elemente pentru urcat susţin independent călcâiul, printr-un simplu click putându-se alege între 3 poziţii: 0, 7, 13 grade, în funcţie de pantă. Din punctul de vedere al performanţei, legăturile Atomic T Backland & Tlt sunt excepţionale, pentru că au o bază de 40 mm lăţime, pentru un maxim de transmisie al energiei către pârtie, iar şansele să iasă şuruburile de la locul lor sunt aproape nule. Legăturile Atomic T Backland & Tlt vin cu un ajustaj de 30 mm, mai lung decât la majoritatea legăturilor de acest tip, şi sunt compatibile cu crampoane standard.
Caracteristici:
Patented Step-in Aid
2 Climbing Aid Positions
Sole Length Adjustment
Crampon compatible
Informații producător
Informații privind identificarea producătorului, inclusiv datele de contact ale acestuia.
Denumirea companiei: Atomic Austria GmbH
Adresa sediului: Atomic Strasse 1, Altenmarkt A-5541, Austria
Adresa email: gpsr@atomic.com
Informații persoană responsabilă
Informații privind identificarea operatorului economic responsabil pentru conformitatea produsului, inclusiv datele de contact ale acestuia.
Denumirea companiei: Amer Sports Export GmbH
Adresa sediului: Parkring 15-17, 85748 Gerching, Germany
Adresa email: gpsr@atomic.com
Informații privind siguranța produsului
Legăturile și crampoanele trebuie montate, reglate și verificate conform instrucțiunilor producătorului. Utilizați numai clăpari compatibili cu modelul de legături și verificați periodic starea acestora. Pentru reglajele inițiale și verificările periodice se recomandă utilizarea unui service autorizat.
AVERTISMENT: Reglarea incorectă a legăturilor sau a crampoanelor poate crește riscul de accidentare. Sistemul de legătură nu garantează declanșarea în toate situațiile și nu poate elimina complet riscul de rănire. Nu modificați legăturile și nu utilizați produsul dacă prezintă deteriorări sau uzură excesivă. Utilizați numai accesorii și componente compatibile recomandate de producător.
Pentru a evita pericolul de sufocare, nu lăsați bebelușii sau copiii să se joace cu ambalajul. Nu utilizați ambalajul în pătuțuri, paturi, cărucioare sau țarcuri de joacă. Acest ambalaj nu este o jucărie.
